Gradina

 

Plantele și spațiile verzi sunt în siguranță chiar și atunci când lipsești de acasă pentru mai multe zile. Iar asta pentru că prin intermediul aplicației poți stabili un program regulat de udare pentru zonele verzi din curte, program care se află în strânsă legătură cu prognoza meteo a fiecărei zile.

Exemple de automatizare

  • Gazonul și plantele de curte au nevoie de irigare zilnică, preferabil dimineața, înainte ca tu să te trezești. Sistemul nostru va controla aceste operațiuni
  • Aplicația va monitoriza starea vremii și, în felul acesta, atunci când se anunță zile ploioase sistemul de irigare nu se va activa, pentru a economisi apă.
  • Dacă vei dori, vei putea chiar monitoriza în orice moment starea solului sau vom putea seta alerte pentru situațiile în care acesta nu este la paramentrii doriti.

Îngrijirea curții nu a fost niciodată mai simplă!

Faptul că stai la casă nu trebuie să fie o corvoadă. O casă inteligentă va arăta întotdeauna perfect fără sa te pună pe tine la muncă.

Control vocal

Întregul sistem Smart Home poate fi controlat vocal, prin intermediul unor sisteme smart precum Google Nest sau Alexa.